nicu popescu

Declaratia de independenta a Kosovo relanseaza câteva dezbateri fundamentale în relatiile internationale – de la principiul integritatii teritoriale a statelor pâna la locul Rusiei în sistemul de securitate european. Pentru o serie de state afectate de miscari secesioniste însa, cea mai delicata discutie politica se refera la asa-numitul „precedent Kosovo”; pe care s-ar putea sa nu si-l doreasca.

Kosovo este un precedent atât timp cât actori po­litici relevanti – Abha­zia, Transnistria, Ciprul de Nord, Rusia sau R. Moldova – cred ca este un precedent. Statele din Uniunea Euro­peana care ezita sa recunoasca declaratia unilaterala de inde­pendenta a Kosovo admit im­plicit aceasta situatie drept un precedent. Pentru alti ac­tori politici internationali, se­cesiunea unilaterala a Kosovo nu constituie un precedent. De exemplu, Macedonia, sta­tul cel mai afectat de situatia din Kosovo, a recunoscut no­ul stat, refuzându-i acestei situatii laurii unui “prece­dent”. La fel au procedat alte tari cu probleme secesioniste, ca Turcia sau Belgia.

Dezbaterile pe marginea impactului Kosovo vor con­tinua multi ani. Important e sa folosim argumente care ar limita aplicabilitatea aces­tui precedent pentru state cu integritate teritoriala fragila. Principala dilema nu tine de faptul daca statul Kosovo es­te sau nu un precedent, ci cum definim acest precedent.

Precedentul si conflictele postsovietice

Kosovo constituie mai multe precedente. Unele din­tre ele convenabile unor regi­uni secesioniste ca Abhazia sau Transnistria, altele nu.

Kosovo este un precedent al unei regiuni care se misca spre independenta în calitate de protectorat international, guvernat de ONU, cu trupe NATO (acceptate de Serbia prin acordul de la Kumanovo din iunie 1999), în care alege­rile sunt organizate de comu­nitatea internationala. Koso­vo a fost guvernat de ONU între 1999 si 2008.

Acum, aplicarea aces­tor “precedente” inspirate din Kosovo în cazurile con­flictelor postsovietice ridica urmatoarele întrebari: este ga­ta Rusia sa accepte statutul de protectorat international pen­tru Abhazia? Dar trupe NATO în Osetia de Sud sau Transnis­tria (chiar si împreuna cu tru­pe rusesti)? Este gata guvernul transnistrean sa accepte orga­nizarea repetata a alegerilor în Transnistria de catre OSCE? Este gata Transnistria sau Osetia de Sud sa fie guver­nata de UE sau ONU timp de 8-10 ani, înainte de a discuta daca i se acorda independenta sau nu? Raspunsurile la aces­te întrebari i-ar face pe multi la Moscova, Tiraspol sau Su­humi sa nu mai vorbeasca de precedentul Kosovo. Pen­tru Rusia, o astfel de aplica­re a “precedentului Kosovo” ar duce la pierderea monopolului de influenta în aceste regiuni secesioniste.

Alt precedent în cazul re­giunii Kosovo este cel al “independentei conditionale”, în care regiunea se misca spre independenta în urma implementarii unor standar­de de guvernare si protectia drepturilor minoritatilor. Situatia sârbilor din Koso­vo este foarte dificila. Dar în Abhazia si Nagorno-Kara­bah nici nu se pune problema revenirii refugiatilor georgi­eni sau azeri (decât dupa ac­ceptarea independentei). În Abhazia, revenirea georgie­nilor i-ar transforma pe ab­hazi într-o minoritate clara. Pâna la conflictul din 1993, abhazii reprezentau 18% din populatia regiunii (iar georgi­enii, 48%).

“Precedentul Kosovo” este recunoasterea internationala a separarii unilaterale a unei regiuni în care majo­ritatea absoluta a populatiei dintr-o regiune a fost supusa epurarilor etnice de catre sta­tul gazda (Serbia). Elemen­tul-cheie din acest precedent îl constituie “epurarile etni­ce”, nu secesiunea. Nici Ab­hazia, nici Osetia de Sud, nici Transnistria nu au avut vreo­data realitatile demografi­ce ale Kosovo (în Nagorno-Karabah, situatia demogra­fica era similara cu Kosovo). În Transnistria si Osetia de Sud nu au existat nici macar intentii de a recurge la epurari etnice (în fiecare conflict au murit aproximativ 1.000 de oameni), iar în Abhazia geor­gienii au fost principalele vic­time ale epurarilor etnice, cu multe crime de razboi de am­bele parti.

În lume nu exista conflic­te secesioniste similare. {i nici precedente aplicate similar.

Efecte globale?

Deseori este invocat fap­tul ca precedentul Kosovo ar afecta alte state europene sau Canada. Aceste paralele au un bun efect propagandistic, dar sunt departe de realitate. În Quebec, Irlanda de Nord si Scotia, statul canadian si, respectiv, cel britanic au ac­ceptat de mult principiul ca, daca majoritatea populatiei din aceste regiuni va vota în favoarea secesiunii, aceas­ta va fi acceptata. |nsa în ni­ciuna din aceste regiuni nu exista majoritati pentru sece­siune. |n Quebec au fost doua referendumuri care au respins independenta. Nici în Cata­lunia (Spania) nu exista o ma­joritate proindependenta. La recentele alegeri din Spania, partidele prosecesiune din Catalunia si }ara Bascilor au obtinut mai putine voturi decât anterior. {i asta la mai putin de o luna dupa declara­rea independentei Kosovo, un eveniment cu efecte presupus globale. În Belgia, posibilita­tea secesiunii este acceptata în principiu (nu neaparat dorita) de ambele comunitati.

“Precedentul Kosovo” se transforma treptat într-un element din “precedentul Taiwan” – teritoriu recunos­cut de unele state, dar nu de altele.

Sigur, exista diferente. Dar în relatiile internationale nu exista state sau situatii simila­re. Importanta “globala” a Ko­sovo nu trebuie exagerata.

Agentii precedentului Kosovo

Paradoxal, reactiile u-nor state care se opun independentei Kosovo, de fapt, o promoveaza. De exemplu, Parlamentul Re­publicii Moldova a adoptat o declaratie care mentioneaza ca situatia din Kosovo “con­tribuie în mod direct la pro­vocarea separatismului, unul dintre principalele pericole ale secolului XXI, genereaza es­caladarea tensiunii nu numai în Balcani si în întreaga Eu­ropa, dar si într-un sir de alte regiuni ale lumii”. În esenta, declaratia parlamentului, în loc sa delimiteze problema transnistreana de precedentul Kosovo, arunca în aceeasi oala toate separatismele din lu­me. Inclusiv Transnistria. În plus, declaratia Parlamentu­lui Moldovei accepta definitia ruso-abhazo-transnistreana a „precedentului Kosovo”.

Bunaoara, reactia Georgiei a fost exact opusa. Presedintele Saakasvili a declarat: “E o di­ferenta mare dintre situatia din Kosovo si Georgia. Ko­sovarii sunt si ei victime ale epurarilor etnice, pe când în regiunile separatiste ale Geor­giei, anume autoritatile sepa­ratiste au recurs la epurari et­nice”. Deci, în loc sa arunce toate separatismele în acelasi cos, a fost evidentiat argu­mentul central care a dus la independenta Kosovo si care nu este valabil în Georgia (si Moldova).

|nceputul unei dezbateri

Independenta Kosovo nu reprezinta un precedent, ci o serie de precedente. Mul­te dintre aspectele carora nu ar fi acceptabile Rusiei sau regiunilor secesioniste post­sovietice. Recunoasterea in-ternationala a secesiunii uni­laterale a Kosovo (definitia in­vocata de Rusia) este o reali­tate, dar practic toate regiu­nile secesioniste postsovieti­ce sunt foarte, foarte departe de realitatile care au propul­sat Kosovo spre independenta. Daca se doreste evitarea asa-numitului “precedent Koso­vo”, trebuie rediscutata, în primul rând, definitia acestui concept. Atunci, “precedentul Kosovo” va deveni mai putin atractiv pentru Transnis­tria sau Abhazia si mai putin înfricosator pentru Moldova, România sau Grecia.

Nicu Popescu este cercetator la European Council for Foreign Relations (ECFR) din Londra