acum 3 ani scriam ca moldova are nevoie de un minister al integrarii europene. am publicat azi in timpul un nou articol care reitereaza aceasta idee. guvernul AIE are nevoie de un ministr al integrarii europene.

Un minister care să ne ducă în Europa

Toate statele care au aderat la UE au avut de ales între câteva modele instituţionale de gestionare a procesului de integrare europeană. Acestea includ crearea unui Minister pentru Integrarea Europeană (România, Bulgaria); crearea unui secretariat în cadrul guvernului, eventual cu desemnarea unui vicepremier sau ministru fără portofoliu pentru integrarea europeană (Cehia, Polonia), sau încredinţarea afacerilor europene Ministerului de Externe.

Indiferent de modelul ales, RM are nevoie de o ancoră instituţională puternică a procesului de integrare europeană. În cazul specific al RM, această ancoră ar putea fi anume un minister separat al Integrării Europene, şi nu doar pentru actualul guvern, ci şi pentru următorii 10-15 ani, care sunt cruciali pentru apropierea RM de UE. Iată şi argumentele în favoarea creării unui astfel de minister.

În primul rând, procesul de integrare europeană ţine, în proporţie de 90%, de politica internă – armonizarea legislaţiei şi implementarea acesteia în domenii ca standarde industriale şi fitosanitare, promovarea comerţului şi implementarea unei zone de liber schimb etc. Diplomaţia nu reprezintă decât vârful icebergului integrării europene, iar diplomaţii nu au expertiza necesară pentru a promova şi coordona procesul de integrare pe nişte domenii sectoriale extrem de tehnice. Experienţa RM din ultimii ani a demonstrat acest fapt cu prisosinţă. Chiar dacă Ministerului Afacerilor Externe i s-a adăugat calificativul „…şi Integrării Europene”, diplomaţii tot diplomaţi au rămas, iar responsabilitatea pentru integrarea europeană a fost divizată între câteva ministere care se mai şi aflau în competiţie unul cu altul. În cazul unei eventuale creări a unui Minister pentru Integrarea Europeană, reuşita acestuia va depinde de existenţa unor proceduri şi competenţe bine definite, de sprijinul deplin al tuturor partenerilor din coaliţie, cât şi de o relaţie de cooperare excelentă cu Externele.

În al doilea rând, un Minister al Integrării Europene ar crea o interfaţă clară pentru donatorii externi care vor să asiste procesul de europenizare a RM, dar şi un magnet de atracţie pentru cei mai competenţi specialişti din ţară, devenind una dintre cele mai prestigioase structuri ale guvernului.

În al treilea rând, în condiţiile unor administraţii publice foarte slabe, aproape toate fostele state socialiste au mizat pe crearea unor „echipe de birocraţi excelenţi” în interiorul diferitelor ministere – un fel de cremă a administraţiei publice şi o locomotivă a integrării europene -, care au împins maşinăria guvernamentală în direcţia reformelor necesare. Guvernul RM va avea nevoie de un astfel de grup energic de promotori ai integrării europene ce ar include specialişti din toate sectoarele şi care, pentru început, trebuie să fie cât mai concentrat posibil. Dispersând câte unu-doi specialişti buni în integrarea europeană în mai multe ministere nu poţi crea sinergiile necesare dintre numărul extrem de limitat de experţi competenţi şi dedicaţi. EI trebuie concentraţi într-o singură instituţie. Experienţa ţărilor care au aderat la UE în ultimul deceniu arată că statele cu administraţie publică mai slabă (ca România, Bulgaria, Albania) au mizat pe crearea unui Minister pentru Integrarea Europeană pentru a concentra resursele administrative limitate asupra acestei priorităţi.

În al patrulea rând, un astfel de minister ar constitui şi un atu politic prin care coaliţia democratică ar putea să arate alegătorilor – explicând concret „de ce şi cum” – că se ocupă de integrarea europeană mai serios şi mai sistematic decât a făcut-o guvernul comunist. Existenţa unui Minister al Integrării Europene nu ar înlocui reformele necesare integrării europene, dar ar ajuta să focalizeze atenţia opiniei publice asupra acestui proces. Şi, nu în cele din urmă, un Minister al Integrării Europene ar asigura continuitatea politicilor de integrare europeană de la un guvern la altul.

Un eventual argument împotriva unei astfel de structuri e că unele dintre problemele existente în procesul de integrare europeană pot fi soluţionate prin crearea unui secretariat în cadrul guvernului, ce s-ar subordona prim-ministrului. Un asemenea model a şi fost parţial implementat de către guvernul Greceanâi. Însă acest secretariat, condus de Natalia Catrinescu, a devenit practic imediat ţinta rivalităţilor intra-birocratice şi, până la urmă, a fost marginalizat. Dacă noul guvern, creat de Alianţa pentru Integrarea Europeană, va merge pe ideea unui astfel de secretariat, acesta poate uşor dispărea în urma rivalităţilor birocratice, a oricărei reorganizări de guvern sau a unei schimbări de executiv pe viitor. Eforturile actuale ale Alianţei de a reforma structura guvernului arată cât de efemer poate fi acest secretariat… Comisiile speciale, secretariatele şi vicepremierii apar şi dispar destul de uşor, ministerele (de cele mai multe ori) rămân. Iar crearea unui Minister al Integrării Europene ar asigura mai multă continuitate şi „memorie birocratică” în procesul de integrare europeană, lucru necesar pentru toate guvernele RM din următorii 10-15 ani.

Timpul, 13 August 2009