am fost pe cateva zile la chisinau. probabil cel mai (ne)interesant a fost  modul cum a avut loc demisia lui voronin. aproape ca un eveniment ordinar. nu au urmat bilanturi, discutii aprinse, talk-showuri interesante. a plecat si gata. unii au comentat, altii nu. dar in jurul acestui eveniment nu a existat electrizarea care caracterizeaza astfel de evenimente istorice. putini au avut timpul sa gazduiasca cateva clipe si sa discute bilantul catorva ani de guvernare. toti sunt absorbiti de lupta politica din parlament, crearea viitorului guvern etc. adica de viitor, nu trecut. retragerea lui eltin sau sevadrnadze au fost niste evenimente de importanta regionala. demisia lui voronin in dimineata zilei de 11 septembrie a fost rapid consumata de lupta politica din parlament in dupa-amiaza aceleiasi zile.

in ziua propriu-zisa a demisiei lui voronin putini au avut senzatia ca moldova intra intr-o noua epoca: epoca post-voronin. si asta nu din cauza faptului ca moldova nu a intrat in epoca post-voronin, ci ca a facut-o psihologic deja si inaintea demisiei formale al fostului presedinte. impactul mediatic minim al acestei decizii arata in ce masura voronin tine de trecutul acestei tari. voronin si-a dat demisia ca un batran neadecvat, izolat si dezamagit. nu au urmat aprecieri si mesaje de salut sau regret din alte state (ucraina? rusia? belarus? romania?), nu stiu cati lideri de stat l-au telefonat pe voronin in aceste zile, dar banuiesc ca foarte putini… personalitatile publice din moldova nu s-au imbulzit sa se dea cu parerea despre epoca voronin. unde sunt zecile si sutele de oameni de arta decorati de voronin pe parcursul acestor ani, sau cantareti care au cantat pe la concerte de sustinere pentru pcrm? moldova 1 a cules cateva opinii din strada, dar acestea au accentuat si mai mult lipsa de festivitate si ‘importanta’ a acestui eveniment. jurnalistii primitivi fac si propaganda primitiva. practic toate reactiile la plecarea lui voronin au fost prodund partizane: ridicari in slavi sau condamnare fara echivoc. daca doriti si acesta e un indiciu a faptului ca voronin a devenit un factor de divizare profunda in societate. actiunile acestuia nu sunt discutate si analizate, ci fie proslavite, fie contestate din start.

nu voi face un bilant atotcuprinzator al acestor opt ani. dar voi puncta cateva elemente de bilant. acesta nu este integral negativ. eu personal cred ca guvernarea pcrm a introdus mai multa coerenta in politica moldovei fata de transnistria. politica moldovei a fost pe alocuri impulsiva, pripita, neadecvata. si totusi moldova a incercat sa aiba o politica fata de aceasta regiune. o politica mai coerenta decat ‘biznisurile’ din anii ‘90.

cred ca adoptarea mesajului de integrare europeana de catre pcrm a avut si efecte pozitive. insuficiente, dar pozitive. mesajul pro-european a fost mimat si banalizat. nu a existat vointa politica reala de a transforma tara in conformitate cu cerintele planului de actiuni moldova-ue, in special pe domenii ce tin de calitatea democratiei, a mass-media sau luptei cu coruptia. si totusi adoptarea de catre pcrm a limbajului pro-european a contribuit la educarea a unei bune parti a electoratului  ca aderarea la UE este necesara. pcrm a creat conditiile in care mesajul pro-european a patruns si a devenit acceptabil si in segmentul de stanga al electoratului tarii.

personal mai apreciez si faptul ca la alegerile recente din moldova nu s-a ajuns la abuzurile si fraudele anti-democratice pe care le-am observat in majoritatea altor state csi. in rusia partidele de opozitie au fost practic distruse, nu sunt lasate sa participe la cursele electorale, nu au acces la tv nici macar in campania electorala si zeci de jurnalisti au fost ucisi in ultimii ani. inaintea revolutiei portocalii in 2004 frecventa la vot in regiunea luhansk din ucraina era de 119%, iar donetsk 104% (sugerand fraude mult mai masive decat in moldova). de comparatia cu belarus nu mai vorbesc. sigur in moldova au avut loc o sumedenie de abuzuri anti-democratice, dar in linii mari sistemul politic a ramas mai pluralist decat in celelate state csi ( cu exceptia ucrainei).

insa esecurile sunt mai grave. lipsa de vointa reala pentru a apropia tara de UE prin reforme reale, nu declaratii este principalul esec al guvernarii pcrm. voronin a avut influenta quasi-nelimitata in aceasta tara, si a folosit aceasta influenta pentru a mentine personaje ca papuc la ministerul de interne, sau pentru a deprofesionaliza mai mult ca niciodata diplomatia moldovei ajungandu-se la situatia in care probabil vreo 80% din ambasadorii moldovei nu au nici un background diplomatic si nu vorbesc alte limbi straine decat rusa. si mai grave au fost mutatiile politice interne manifestate prin monopolizarea afacerilor de catre cateva grupuri economice apropiate puterii, preluarea afacerilor prin metode administrative, si mai ales coruptia. in acest ani coruptia a crescut. se creaza impresia ca vladimir voronin si-a folosit influenta si capitalul sau politic pentru a  patrona afaceri corupte, si nu pentru a lupta co coruptia. in plan mediatic rezultatele guvernarii voronin se vad cu ochiul liber si la moldova 1.

dar cea mai urata bila neagra tine nu atat de perioada de guvernare propriu-zisa intre februarie 2001 si martie 2009, cat de evenimentele de dupa alegerile din 5 aprilie 2009. represiunile brutale din aprilie 2009 de catre structurile de forta au evidentiat mai mult ca niciodata titpul de sistem politic edificat in anii anteriori. moartea lui valeriu boboc (si probabila a inca una sau doua persoane) este acel simbol negru care va plana asupa oricarei evaluari a presedintiei voronin. deci in manualele de istorie voronin va lua notele cele mai proaste nu atat pentru calitatea sa de presedinte al tarii in 2001-2009, ci mai ales pentru cele 5 luni de guvernare in calitate de ‘presedinte in exercitiu’ in perioada aprilie-septembrie 2009. 5 luni de agonie politica au discredidat mai mult ca orice 8 ani de guvernare (si ea controversata, dar nu la fel de controversata ca ultimele 5 luni).

in teatru sau in politica – ultimul act uneori conteaza mai mult decat intregul spectacol. tony blair a guvernat cu succes marea britanie intre 1997-2007, dar s-a retras prin usa din spate din cauza esecurilor cu razboiul din iraq. nu s-a retras pe cal alb. presedinti mai controversati decat voronin ca boris eltin sau eduard sevardnadze sau chiar leonid kuchma – au stiut cand trebuie sa se retraga, si din acest motiv cartile de istorie vor scrie despre ei probabil mai bine decat ar merita-o. voronin nu a stiut cum si cand sa se retraga din politica. si din acest motiv cartile de istorie vor scrie despre el mai rau decat probabil o merita. in loc sa stranga mana ‘barbateste’ (cum iubea sa spuna chiar voronin) noii guvernari, asa cum a facut-o presedintii anteriori mircea snegur si petru lucinschi, voronin s-a retras injurand (trimitandu-l ‘nahren’ pe filat), si sfidand singurul organ politic legitim din tara aceasta – parlamentul. voronin a plecat prin usa din spate.

la aceasta etapa vladimir voronin nu mai este o problema a moldovei, ci o problema a pcrm. am mai scris anterior in acest post despre viitorul pcrm ca epoca voronin (nu neaparat epoca partidului comunistilor) a luat sfarsit, iar incercarile lui voronin de a se mentine pe termen scurt la guvernare vor trage covorul de sub picioarele pcrm-ului pe viitor. astazi interesul lui vladimir voronin de a se agata de politica moldoveneasca contravine interesului pcrm de a intra intr-o perioada de modernizare post-voronin. toate partidele puternice folosesc aflarea in opozitie pentru a deveni din nou ‘electable’ (un exemplu sunt laburistii britanici intre 1994 cand tony blair a devenit lider de partid si 97 cand au preluat puterea, sau democratii americani din perioada bush).

in ultima jumatate de ani sistemul politic din moldova s-a modernizat mai mult decat in ultimii 8 ani. in doar cateva luni in prim plan au iesit politicieni care vor determina politica din moldova pentru urmatorii 15-20 de ani. au ‘intinerit’ substantial atat pldm si pd-ul, cat si (partial) pl si pcrm. insa pentru nici un partid propriul lider nu este o problema atat de mare pentru dezvoltarea ulterioara. liderii puternici deseori cauzeaza distrugerea ulterioara a propriilor partide, iar batranii care nu stiu cand si cum sa se retraga ii trag si pe tineri in urma lor. acesta ar fi ultima bila neagra al presedintelui voronin.