Pe fundalul discutiilor privind modificarea constitutiei, organizarea sau neorganizarea unui referendum sau al alegerilor anticipate si recomandarile Comisiei de la Venetia mai are loc o discutie ceva mai generala despre dreptul suveran al Moldovei de a-si alege propria cale de dezvoltare si propria iesire din criza constitutionala. Fara indoiala, Moldova este un stat suveran care are dreptul sa isi aleaga propria cale de dezvoltare. Insa in afara dimensiunii pur moldovenesti  al discutiilor referitoare la suveranitate exista si un context politic si istoric mai larg de care trebuie sa fie constient orice stat care doreste sa adere la UE.

UE si suveranitatea

Uniunea Europeana si integrarea europeana inseamna anume delegarea suveranitatii, renuntarea partiala la egoismul statului national si crearea unor mecanisme de intruziune in afacerile interne ale unul altuia. Uniunea Europeana nu este altceva decat este un set de instrumente si parghii prin care statele membre se amesteca atat in treburile interne ale unui altuia, cat si in treburile interne ale candidatilor la aderare. Vrei, nu vrei, dar aceasta este Uniunea Europeana. Iar integrarea europeana nu poate avea loc in conditiile absolutizarii suveranitatii.

Integrarea europeana inseamna ca iti asculti partenerii – le permiti sa se implice in afacerile tale interne, si te implici si tu in ale lor (prin votul sau pozitiile exprimate la Bruxelles). Cum se manifesta aceasta delegare a suveranitatii? Un exemplu elocvent este spatiul Schengen. Or esenta notiunii de “spatiu Schengen” este ca Germania sau Austria au delegat dreptul lor suveran de a-si conrola frontiera granicerilor polonezi sau slovaci care astazi gestioneaza frontiera externa al UE. Astfel, Germania a renuntat la un element extrem de important al suveranitatii (controlul frontierelor) delegand acest drept partenerilor sai europeni in schmbul altor beneficii (libera circulatie). Si Romania aderand la UE renuntat la dreptul suveran de a decide unilateral care este politica sa de vize fata de Moldova sau Nicaragua. Or, daca nu esti gata sa pui in discutie unele “elemente ale suveranitatii” cu partenerii europeni, nici nu te apuca sa faci integrare europeana. Repet – nu este vorba de renuntarea la suveranitate, ci la delegarea acesteia.

Diferentei dintre “delegarea” si “renuntarea” la suveranitate este urmatoarea: A renunta la suveranitate inseamna sa nu o mai ai. In UE insa suveranitatea nu este cedata, ci delegata si limitata. Acest lucru se manifesta prin faptul ca un stat NU pierde dreptul de a decide anumite lucruri, ci il decide de comun acord cu alte state membre UE prin procedura de vot si influenta pe care o are la Bruxelles. Deci in interiorul UE, Romania sau Germania nu pierd dreptul de a decide care este politica lor de vize, ci renunta la dreptul de a o face unilateral si se obliga sa o faca in baza unui consens cu partenerii europeni. Deci nu renunta la drepul de a “decide”, ci renunta la dreptul de a “decide unilateral”. Acest lucru se intampla si in afara UE – orice acord international care prevaleaza asupra legilor nationale – este si el o modalitate de a limita suveranitatea oricarui stat. Si Moldova are semnate sute de astfel de acorduri.

Aderarea la UE si suveranitatea

Europa Centrala – statele care au aderat la UE – au facut timp de peste un deceniu un efort supra-omenesc (de fapt “supra-statal”) de a implementa acquis-ul comunitar. Cu multe dificultati, scrasnind din dinti. Dar au facut-o. Si astazi sunt in UE – stabili, prosperi si democratici. Dar timp de peste un deceniu – cat au incercat sa adere la UE – au tacut chitic de “suveranitate”.

De fapt negocierile de aderare la UE nu sunt negocieri propriu-zise. “Negocierile de aderare” sunt un proces unilateral de implementare al acquis-ului comunitar. Acesta este non-negociabil. Aderarea la UE este un proces profund anti-suveran in care Lituania, Romania sau Cehia au implementat (fara a putea schimba macar o virgula) peste 80.000 (sau 100.000) de pagini de legi pe care nu le-au adoptat ei, ci alte state membre mai vechi ai UE.  Si n-au suflat o vorba de suveranitate. Pentru ca stiau ca numai aderarea la UE le va consolida statul, economia si democratia, si in ultima instanta suveranitatea. Anume in procesul de aderare la UE gradul de suveranitate scade, ca apoi sa creasca dupa momentul intrarii in UE. Din momentul aderarii la UE statele nu mai implementeaza acquis fara a-l putea negocia, ci il influenteaza si il determina prin influenta pe care o au la Bruxelles. Deci orice proces de aderare la UE trece prinr-o faza temporara de scadere al gradului de suveranitate.

Suveranitatea, UE si Comisia de la Venetia

In Europa Centrala in anii 90 Statelor Baltice li s-a spus: “Implementati recomandarile Consiliului Europei si ale OSCE privind statul de drept si protectia drepturilor minoritatilor si numai asa veti adera la UE. Nu vreti – nu implementati aceste recomandari, dar atunci nici la UE nu veti adera.” Aceasta se cheama conditionalitate politica. Balticilor nu le-au placut multe din acele recomandari, dar le-au implementat. Si astazi nimeni nu se mai plange pe OSCE in statele Baltice, desi in anii 90 au fost multi aceea care criticau OSCE-ul (lecturi utile;  Judith Kelley si aici). Si atunci cand NATO exercita presiuni asupra Romaniei si Ungariei sa semneze acel tratat de baza prin 1997, care era prezentat drept sfarsitul lumii, multora nu le-a placut. Nici in Romania, nici in Ungaria. Insa ati mai auzit ceva de el de atunci? Si Romania si Ungaria sunt in NATO – bine-mersi. De tratat nu am mai auzit nimic de peste un deceniu.

Suveranitate si reforma consititutionala in Moldova

Acest detur istoric este necesar pentru a intelege care este relatia dintre reforma constitutionala din Moldova, suveranitatea, UE si Comisia de la Venetia. Daca cineva crede ca poti merge spre UE evitand conditionalitatea politica si recomandarile politice ale UE care vin prin Comisia de la Venetia – greseste. “Exceptii” din astea au incercat sa-si negocieze cam toate statele cre se aflau sau se si mai afla in proces de aderare (Balcanii). E o iluzie. Nu e Moldova nici primul, si nici ultimul stat care se vrea exceptie. Moldova poate incerca sa convinga UE ca are dreptate. Dar sa ignore parerea acesteia (si a Comisiei de la Venetia) este o iluzie care nu este pur si simplu costisitoare. Este o iluzie care poate fi fatala pentru Europenizarea Moldovei si prin urmare pentru suveranitatea acesteia.

Nu, europenii politicosi nu vor spune aproape nimic. Pur si simplu acea deschidere de care beneficiaza Moldova se va transforma in inchidere. Iar creditul de incredere – in overdraft. Atat. Fara discutii publice, dar cu usile inchise. Iar in momentul in care Moldova se va lovi de usile inchise in UE – ia sa vedeti ce lovitura va primi suveranitatea Moldovei fara sprijin extern.

PS: Va mai propun un mic exercitiu googl0-intelectual despre suveranitate. Cautati pe internet de cate ori apare cuvantul “suveranitate” sau “democratie suverana” in discursul majoritatii liderilor statelor CSI? si de cate ori a aparut notiunea de suveranitate in discursul liderilor statelor care deja au aderat la UE atunci cand incercau sa adere la UE?